Cum se udă o crăciuniță corect - 6 trucuri de la specialiștii Stars for Europe

  • întreținere
  • Comunicate de presă

Crăciunițele sunt în topul listelor celor mai populare flori de iarnă de foarte multă vreme. Dacă cunoașteți industria aranjamentelor florale, moderne și colorate, specifice perioadei festive de la final de an știți că nu pot trece ultimele săptămâni ale anului fără să vedeți undeva crăciunițe: în florării, în spații comerciale, în casele prietenilor și chiar și în restaurante. Pentru a va bucura de această plantă cât mai mult timp, trebuie să aveți în vedere câteva sfaturi simple: Crăciunița trebuie ținută într-un mediu călduros, cu lumină și protejat de curenți de aer. Experții de la Stars for Europe (SfE) ne spun cum se îngrijește corect o crăciuniță.

Folosiți apă la temperatura camerei

Crăciunița provine din zona tropicală a Mexicului, deci apa rece îi place la fel de puțin cum îi place și aerul rece, adică deloc. După ce fierbeți apa, cel mai bine este să o lăsați să stea până ajunge la temperatura camerei, abia apoi puteți uda crăciunița.

Crăciunițele preferă apa curată

Crăciunițelor nu le place apa dură. Apa de ploaie este de obicei curată (scăzută în minerale precum calcarul), și deci este perfectă pentru plante - o puteți colecta pentru a uda crăciunițele. În regiuni cu apă dură, pouteți reduce mineralele din apă prin fierbere și decantare. În cazul în care nu aveți posibilitatea de a colecta apă de ploaie, puteți să  combinați apa de la robinet cu apă distilată sau să folosiți un filtru de apă. Cert este că acestor plante nu le priește apa dură, cu depuneri calcaroase.

 

Udați planta numai atunci când solul este uscat

Crăciunițele tolerează mult mai ușor un sol prea uscat decât un sol umed constant. Așa că, udați-le doar atunci când solul se simte uscat - atingeți-l cu degetul și verificați textura acestuia și la 2 cm adâncime, sau când ghiveciul se simte surprinzător de ușor la ridicare. Prin urmare, nu lăsați solul să ajungă uscat ca praful, până se simte ca o pudră la atingere.

Udați solul constant, dar moderat

Solul unei crăciunițe nu trebuie niciodată să fie scufundat în apă. E mai bine să fie udată în cantitate mai mică, dar mai des, decât în cantități mari. Pentru o crăciuniță de dimensiune obișnuită într-un ghiveci de aproximativ 13 cm, folosiți circa 100 ml de apă. Pe de altă parte, o crăciuniță in miniatură într-un ghiveci de aproximativ 6 cm are nevoie doar de cantitatea de apă dintr-un pahar demici dimensiuni. Este recomandat să udați plantele de dimensiune standard o dată la două- trei zile, în timp ce plantele în miniatură au nevoie de apă zilnic, datorită volumului scăzut de pământ. Dacă țineți planta într-un loc foarte călduros sau aproape de un calorifer, atunci  țineți cont că planta resoectivă are nevoie de apă mai des.

Înlăturați excesul de apă

La aproximativ 15 min după udare, orice exces de apă ar trebui să fie înlăturat din tava de suport sau chiar din ghiveci, deoarece crăciunițele nu suportă saturația cu apă. În schimb, puteți uda planta și de la baza sa, lăsând-o să își retragă apa din tavă. Pentru a face asta, turnați apa în farfuria de suport, apoi puneți ghiveciul deasupra ei și verificați după 15 min dacă solul a absorbit toată apa. Dacă apa este absorbită rapid, mai adăugați puțină. Dacă nivelul de apă nu scade pentru câteva minute, înseamnă că planta a primit suficientă și atunci este nevoie să înlăturați excesul.

Metoda scufundării

Pentru cei care nu vor să își facă griji în legătură cu udatul, metoda înmuierii este o alternativă bună. În acest caz, când planta este uscată, întreaga rădăcină este scufundată în apă la temperatura camerei pentru câteva minute. Pentru a face asta, luați planta cu ghiveciul său standard cu găuri de scurgere și o scufundați într-o găleată sau o chiuvetă adâncă. Odată ce vedeți bule de aer ieșind la suprafața apei, înseamnă că solul absoarbe apa. Când bulele de aer dispar, atunci solul crăciuniței este saturat de apă. În acel moment, ridicați ghiveciul cu planta, lăsați-o pentru scurt timp, să se scurgă excesul de apă, iar apoi puneți planta înapoi pe farfuria de suport sau ghiveciul exterior. Acest proces trebuie efectuat doar o dată pe săptămână, prin urmare este metoda perfectă de udare dacă plecați de acasă câteva zile și nu vreți să vă faceți grijă în legătură cu bunăstarea crăciunițelor.